Home » D:News » După ani de zile în care a stat în paragină, Cazinoul din Constanţa ar putea fi în sfârşit restaurat

După ani de zile în care a stat în paragină, Cazinoul din Constanţa ar putea fi în sfârşit restaurat

După ani de zile în care a stat în paragină, Cazinoul din Constanţa ar putea fi în sfârşit restaurat
Publicat: 03.10.2014
Cazinoul Constanţa a fost transferat din administrarea Consiliului Local în cea a Companiei Naţionale de Investiţii pentru a fi reparat, consilierii locali votând, joi, în unanimitate acest proiect de hotărâre, primarul Radu Mazăre spunând că nu a putut ”ademeni” niciun investitor de frica DNA.

Primarul Radu Mazăre a declarat, joi, că pentru reabilitarea Cazinoului Constanţa este nevoie de aproximativ 10 milioane de euro, susţinând că a avut discuţii cu diverşi investitori privaţi care să reabiliteze acest obiectiv, dar a sistat toate negocierile de teamă să nu fie acuzat de procurori că ar fi aranjat eventuala licitaţie care ar fi avut loc.

“Dacă aş fi reparat Cazinoul cu bani de la Primărie şi aş fi băgat peste 10 milioane de euro în renovarea acestei clădiri, toţi cetăţenii oraşului şi cetăţenii României ar fi spus că sunt nebun, că în loc să construiesc case pentru 4.000 – 4.500 de oameni, de banii ăştia reparăm o clădire. Am încercat să fac ceva cu investitori privaţi. Am fost şi în Elveţia, am avut nenumărate contacte şi cu chinezi şi cu un fond de investiţii gestionat de către nişte ruşi, dar m-am oprit. M-am oprit de frică pentru că renovarea acestui Cazino ar fi însemnat o licitaţie. Dacă ar fi avut loc această licitaţie şi ar fi câştigat o companie cu care eu aş fi vorbit anterior încercând să-i conving să vină să bage bani aici, în mod categoric procurorii mi-ar fi făcut ceea ce mi-au făcut în primăvară – ar fi spus că am aranjat această licitaţie, având în vedere că m-am întâlnit anterior cu investitorii”, a afirmat Radu Mazăre.

El a explicat că a discutat cu vicepremierul Liviu Dragnea, care a fost de acord să preia Cazinoul la Compania Naţională de Investiţii pentru a fi reabilitat.

“Neputând contacta şi ademeni niciun investitor privat de frica procurorilor care să nu ma ia şi să mă bage la beci cum m-au băgat în primăvară, am discutat cu vicepremierul Dragnea şi i-am spus că este o problemă a oraşului şi a ţării. «Haide să vedem dacă nu puteţi să o finanţaţi cu bani de la Guvern»” , a menţionat Mazăre.

După ce va fi reparat, Cazinoul va reveni la municipalitate, dar primarul Constanţei nu ştie ce destinaţie va avea.

“Nu ştiu ce destinaţie va avea după reabilitare. Nu ştiu cine îl va opera, cine va aduce jucători pentru că la ora actuală legislaţia este restrictivă privitor la cazinouri, trebuie ca cineva să bage bani şi să-i şi scoată, trebuie să aducă jucători. (…) După ce-l va reabilita Compania de Investiţii, dacă va mai fi vreun guvern doritor să bage bani în Cazinoul de la Constanţa, s-ar putea să se schimbe guvernul şi să nu mai vedem niciun ban în vreun obiectiv de la Constanţa, el se întoarce la municipalitate şi noi vom decide ce facem cu el. Poate facem cazino, dacă nu, facem un muzeu şi asta-i viaţa”, a explicat edilul.

Mazăre a spus că potrivit hotărârii Consiliului Local, în cazul în care lucrările nu încep în 24 de luni de la transferul către Compania de Investiţii, atunci Cazinoul va reveni la municipalitate.

Consilierii locali din Constanţa au mai aprobat în şedinţa de joi alte două proiecte privind transferul unor terenuri tot către Compania Naţională de Investiţii pentru realizarea unui bazin olimpic de înot şi a unei săli polivalente cu 5.000 de locuri, investiţii făcute cu fonduri guvernamentale.

Cazinoul din Constanţa se află de mai mulţi ani în paragină după ce autorităţile locale şi centrale nu au găsit soluţii pentru reabilitarea acestuia.

Astfel, în anul 2011, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat că intenţionează să vândă Cazinoul după ce firma care îl concesionase pe o perioadă de 49 de ani şi care anunţase investiţii de aproximativ 15 milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea monumentului a renunţat la acest proiect din cauza crizei economice.

După câteva luni, Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului din acea perioadă, a anunţat că doreşte să preia Cazinoul pentru a-l reabilita, iar acest lucru s-a şi întâmplat. Monumentul avea să revină după numai un an la municipalitate deoarece lucrările pentru reabilitarea acestuia nu începuseră.

În luna septembrie 2012, Mazăre a spus că doreşte organizarea unei licitaţii internaţionale pentru a vinde Cazinoul, iar după două luni a anunţat că intenţionează realizarea unui parteneriat public-privat cu o firmă interesată de reabilitatea acestui monument şi de folosirea acestuia pentru jocurile de noroc. În luna februarie 2013, Mazăre a anunţat că acest monument urmează să fie reabilitat cu fonduri europene.

În martie 2013, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a anunţat că a fost aprobată finanţarea pentru reabilitarea cazinoului, lucrările urmând să fie realizate cu fonduri europene, valoarea investiţiei ridicându-se la aproximativ 10 milioane de euro.

În februarie 2014, Radu Mazăre a spus că încearcă atragerea unor investitori străini pentru preluarea Cazinoulu, după ce a mers în Elveţia pentru a discuta modalităţi de colaborare cu reprezentanţii celui mai mare cazinou din Europa, aflat la Lugano.

În martie 2014, Radu Mazăre a anunţat că nu va mai fi reabilitat Cazinoul cu fonduri europene în exerciţiul financiar 2007-2013, urmând să fie realizat un studiu care să stabilească ce trebuie să funcţioneze în această clădire. Dacă ar fi fost reabilitat pe fonduri europene, lucrările la Cazinou ar fi trebuit încheiate până la jumătatea anului viitor, lucru care nu ar fi fost posibil, iar în acest caz municipalitatea ar fi trebuit să restituie fondurile europene, susţin reprezentanţii Primăriei.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din lume
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din lume
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro